Dincolo de toate chestiunile superficiale despre care fac vorbire blogurile de călătorie sau tot felul de persoane consumatoare de turism clasic și comercial, îmi doresc să vă împărtășesc zece lucruri pe care ar trebui să le știi (și de care să ții cont) în cazul în care te gândești să călătorești în Sicilia, ordinea fiind aleatorie:

(1) PLAJA

Dacă ești pasionat de plaje largi, pline de nisip fin, cu cazări la doi pași și condiții child-friendly (așa cum văd părinții de astăzi condițiile child-friendly), mai bine mergi în Sardinia, Grecia, Turcia. Este clar că Sicilia nu este de tine și nici tu de ei. Rar vei găsi ceva din cele mai sus enunțate, turismul specific zonei nefiind destinat comozilor, leneșilor sau celor care nu sunt obișnuiți să călătorească cu deranj.

Eu am experimentat zona de nord și est, însă am înțeles că sudul este foarte ofertant pe plaje. În schimb, în nord, și est, cu excepția Mondello, San Vito Lo Capo (care de fapt este vest) și Giardini di Naxos care sunt mai populare sau comerciale, restul sunt exact cum vă povesteam. Sicilia este despre orice altceva, dar acel altceva este exact esența modului de viață pe care-l vei simți din plin.

***

(2) SERVICII

Serviciile sunt normale, nu te periază nimeni pe modelul Greciei sau a țărilor din Asia, acolo modus vivendi fiind unul bazat, în esență, pe reciprocitate. În aceeași ordine de idei, condițiile de cazare, începând cu arhitectura și până la designul camerelor, dotările și grija pentru turiști este net inferioară țărilor/ regiunilor cu o tradiție în pupatul în fund. Depinde fiecare ce caută, dacă vrei să te apropii de modul lor de viață și să te depărtezi de vacanța perfectă (așa cum o percep marea majoritate a turiștilor), este exact unde trebuie.

***

(3) TRANSPORT PUBLIC

Într-un contrast absolut cu frumusețile locale, arhitectura clădirilor, a satelor/ orașelor, nimic nu funcționează la timp (inclusiv comparând cu reperele pe care le avem noi în România). Nu te poți baza pe tren, pe un orar a mijloacelor de transport, practic pe nimic, dar nici nu-i interesează. Cea mai sigura variantă este aceea de a închiria o mașină (merită din punct de vedere financiar dacă ai o ședere între 3 și 10 zile) sau să vii cu mașina proprie (eu așa am procedat și nu am murit). Ceea ce funcționează la timp sunt avioanele, sub rezerva faptului că dacă ai zbor din sau înspre Catania, poți rămâne pe drumuri (sau redirijat) din pricina vulcanului Etna, însă alternative există: Palermo (principalul), Trapani, Comiso și altele. De asemenea, avem niște autostrăzi înguste, pe standarde vechi în mare parte, însă foarte pitorești (A18, A19, A20, A29 și CT(Catania)-SR(Siracusa). Ele leagă principalele puncte ale insulei și nu pot spune că sunt aglomerate, însă sunt veșnic în lucru/ reabilitare, de la an la an, într-un ritm specific inclusiv culturii noastre (aici mă refer în principal la A19 și A20).

***

(4) PARCĂRI

Cu excepția șoselelor și a centrelor urbane (Palermo, Catania), totul este îngust, motiv pentru care vei avea dificultăți în a găsi locuri de parcare sau, pur și simplu, în a încăpea pe străzi. Eu am fost cu un model limuzină și a fost hardcore. Nu există un sistem unitar de parcări, în sensul în care modalitatea de plată a parcărilor (dacă și unde se plătesc) diferă foarte mult de la oraș la oraș. Spre exemplu, dacă mergi în Palermo sau Catania, îți faci de cap (sat fără câini), în localitățile mici la fel, se parchează ca la noi, unde te taie capul. Desigur, sunt zone în care se percep taxe de parcare, taxe ce se pot achita cu aplicația PalerMobilita, însă mai greu cu coerciția, n-am vazut să se întâmple ceva. În schimb, dacă mergi în zonele (mai) turistice (Plaja Mondello de lângă Palermo, San Vito Lo Capo aproape de Trapani sau vestita și inutila Taormina) esti obligat să plătești. Personal nu am văzut plata prin SMS sau aplicație, totul este old sachool, iar la Mondello cumperi tichete (abțipilduri) de parcare (cu care îți umpli bordul) de la chioșcurile de tabac/ magazine. Foarte enervant și birocratic. În rest, se hăhăie mult, se țipă și înjură în trafic dar nimeni nu se bate. Dar una peste alta, destul de relaxata treaba, e la mica invoială, ca la noi.

***

(5) MÂNCARE ȘI BĂUTURĂ

Mâncarea și băutura sunt sfânte. Dacă nu ai față de turist american  și, în mod evident, atragi toate țepele de pe lume, ai toate șansele să beneficiezi de un grad de satisfacție de 100%.

Ideea este una simplă: micile plăceri ale vieții sunt respectate și nenegociabile, motiv pentru care ar trebui să ai parte doar de experiențe plăcute în restaurante și piețele de street food.

Prețurile sunt decente, asta dacă nu ai așteptări de împinge-tava. Masa este un ritual, motiv pentru care oameni se vor comporta ca atare. La fel și în privința vinului și a cafelei.

Vinul este precum apa, nu găsești vin  cu adevărat prost, dar nici vârfuri, însă, în general, sunt peste medie și le găsești în vinoteci/ marketuri. Cafeaua este corectă, ieftină, și îmbracă mai mult forma unui ritual. Cafea de specialitate nu vei găsi, asta dacă ești un hipster adevărat, dar pentru 1-2 euro ai parte de un blend undeva la 80% arabica – 20% robusta sau 100% arabica dacă ești la țară. În 25-30 zile n-am mâncat dezamăgitor nici măcar o dată, iar de băut am testat, probabil, undeva la 20 de crame/ sortimente, toate locale (Sicilia). Tipologia bucătăriei Siciliene este una foarte interesantă, fiind un mix între bucătăria italiana/ cucina povera, cea orientală și spaniolă. Un mare, mare plus.

Dacă v-ați încumetat la o vacanță mai lungă, vă recomand să vă orientați și înspre măcelării, carmangerii, marketuri locale, producători locali. Merită fiecare experiență iar prețurile sunt foarte bune, mai ales că ai toate șansele să nu găsești nimic deschis între 14 și 17/18. În orice caz, dacă nu ești genul care să ai ghinion la fiecare pas, nu ai cum să nu mănânci bine.

Ca idee, colazione (mic dejun) este reprezentat doar din chestii dulci (tară, croissant/ cornetto, dulceață/ gemuri și altele asemenea). Dacă speri la omlete, ouă-ochiuri, brânzeturi sau mezeluri, mai bine ceri încă de la început antipasto, iar cu ouăle mai aștepți.

***

(6) PALERMO – CATANIA – TRABIA – MESSINA – TAORMINA

Câteva cuvinte despre fiecare, cu mențiunea că toate merită văzute, și altele câteva.

PALERMO

Capitala, oraș frumos și murdar, dar te obișnuiești. Dacă vrei să petreci prin cluburi, o sa ai surpriza să găsești o ofertă foarte foarte limitată (nu este în cultura oamenilor). În schimb, serile se lungesc pe străzile din centru, inclusiv cu dans și mult alcool. Acesta este modul lor de a se distra. Cultură?

O grămadă, dar informațiile astea le găsești și pe site-urile cuminți. În general, este un oraș prietenos, cu o faleză/ port drăguțe, un aer interesant și mâncare bună.

Nu trebuie să ratezi Casa Florio (și să citești Stefania Auci – Leii Siciliei, in prealabil), Catedrala di Palermo , Teatro Massimo, Palazzo dei Normanni, Fontana Pretoria, Piața Vucciria, Piața Ballaro, ambele cu mâncare bună și băutură direct în stradă. Verificați dacă sunt procesiuni religioase în perioada în care vizitați Palermo, de regulă e totul blocat și traficul este dat peste cap.

***

CATANIA

Nu este foarte ofertant, dar merită vizitat o zi-două. Piața de pește este spectaculoasă însă obiectivele turistice sunt limitate ca număr și varietate. În schimb, arhitectură interesantă, oameni faini, mancare bună. Faleza nu este una comercială, prim urmare n-o căuta că nu prea o găsești.

***

TRABIA

Un orășel mic, undeva între Palermo și Cefalu, dispus pe o stradă, cu clădiri înghesuite dar frumoase. Viață simplă de oameni simpli. De ce vă scriu despre Trabia? Pentru ca am stat aproximativ o lună pe lângă orășel și am tot încercat din „obiceiurile” locale. Desigur, n-are o plajă proprie, dar te descurci pe lângă localitate (spre exemplu, înspre Sant’Onofrio/ San Nicola l’Arena). Dacă ajungi în zona și îți place să gătești și să bei, ai surse (și resurse)  foarte bune de aprovizionare:

Carmangeria/ Măcelaria L’Eccellenzaa del Carne di Domenico Pistorio,

Casa della Carne,

Enoteca dell’Arco.

***

MESINA

În Messina îți pierzi timpul, nu e nimic de făcut și prea puține de văzut, comparativ cu Palermo/ Taormina și celelalte.

***

CEFALU

Un orășel superb, destul de turistic dar aglomerat in iunlie/ august. Merită văzut și gustat în mai/iunie sau începând cu septembrie. Restaurantele sunt bune și foarte bune, cazările decente dar scumpe pentru Sicilia, plaja îngustă dar foarte faina.

Țin minte că am fost plăcut impresionat de oferta culinară, și în aceeași ordine de idei, mi-a rămas în memorie un restaurant care merită încercat: Locanda di Marinaio (listat în ghidul Michelin).

TAORMINA

Superb dar foarte turistic. Prețurile sunt decente pentru un turist însă simțitor peste media insulei. Este important de știut că o zi este suficientă pentru Taormina dacă scopul este unul clasic din punct de vedere turistic.

Pentru cupluri, experiențe culinare, relaxare, merită mai multe zile. Nu încerca să parchezi altundeva decât în parkingul supraetajat. Pentru plajă merită văzută Isola Bella însă este extraordinar de aglomerată în sezon. poate că Giardini Naxos este o variantă mai bună strict pentru plajă.

(7) SATELE SICILIENE

Satele sunt multe, mici, răsfirate, boeme. In fiecare sat vei găsi un loc unde să bei o cafea decentă, să iei un vin bun, să dai copiilor o înghețată locală.

Drumurile sunt proaste și foarte proaste, asemănătoare cu drumurile noastre de la țară din urmă cu 5-10 ani, nu te poți baza pe waze dar primești instrucțiuni dacă le ceri. În orice caz, maps-ul de la Google e mai util decât waze-ul. Dacă parcurgi distanțe lungi, urmează drumurile principale și autostrăzile, altfel n-o să-ți vină să crezi pe ce ulițe nimerești. Sicilia este săracă iar asta se vede în sate. În zona Vulcanului Etna găsești zone axate pe agroturism (agriturismo) cu prețuri bune și deloc aglomerate.

Recomand Passopisciaro, undeva lângă Randazzo, pentru cazări de o noapte-două în vie. În general, agroturismul merită dacă ești genul de turist care caută experiențe.

(8) RELATIONAREA CU LOCALNICII

Partea de relaționare trebuie bine înțeleasă. Dacă ești vorbitor de limbă italiană, ai toate șansele să te simți ca acasă (totul e ca la noi, mai puțin limba, arhitectura, marea și religia). Dacă ești vorbitor de engleză, te descurci, însă am sesizat o diferență în abordare dinspre localnici și în funcție de limba vorbită. Ca orice zonă mai puțin înstărită, oanenii încearcă să vândă orice, iar dacă găsesc fraieri, nu ezită să profite. Dacă te poziționezi corect, găsești și primești o relație corectă, din toate punctele de vedere. Un lucru este sigur, în ceea ce privește ritualul mesei, vinul și cafeaua, șansele de a avea parte de experiențe negative sunt minime, însă depinde și de loc. Încearcă să legi relații corecte dacă intenționezi să revii, contează. Localnicii sunt foarte, foarte prietenoși cu copii și, în general, cu familiile cu copii. Am crezut că este o întâmplare dar s-a dovedit o chestiune generală. În general, oamenii încearcă să te facă să te simți bine iar dacă ai o atitudine nepotrivită se simt ofensați.

Ciao a tutti!

Cumpăr mielul dintr-o sursă sigură și îl porționez în bucăți de aproximativ jumătate de kilogram, și-l spăl bine. Apoi, separ componentele care se potrivesc pentru friptură (picioare, coaste, partea cu muști a pieptului, și la scald bine în vin alb sec. Dacă vrei, pe poți lăsa în vin cu apă (50/50) peste noapte, la rece. Cu celelalte bucăți vă spun imediat ce fac.

Ai nevoie de o tavă adâncă (nu de pizza, nu clasica tavă de cuptor. Poate ai ceva mai vechi, cum aveau bunicii. E perfectă. Așez bucățile strategic, să aibă aer, după care completez cu două degete de apă cu vin alb. Bucățile de carne le condimentez cu Therma (dar la fel de bine poți utiliza Beyoglu la care adaugi niște dafin și cimbrișor), după care pun o căpățână de usturoi tot cu coajă, tăiată pe din două, pe orizontal. Acopăr bine tava cu folie alimentară din aluminiu și preîncălzesc cuptorul la 140 grade (sau treapta 2 sau 3 din 5). Poți folosi vas de lut sau fonta cu capac însă mie tava îmi aduce aminte de Paște.

Las friptua în cuptor vreo 3 ore, după care îndepărtez folia, măresc la 180 grade și-o mai las 45 minute, spre o oră (după ochi). Din când în când o scald cu sos din tavă.

Informațiile despre blendurile noastre (Therma/ Beyoglu/ Hamamet) găsești aici!

Un astfel de loc este Hammamet, un orășel al contrastelor, care aduce laolaltă cultură, tradiție, comerț și, bineînțeles, gust. Poate că și pe George Sebastian – aristocrat român – l-au atras tocmai aceste contraste, trăindu-și zilele în Hammamet până la sfârșit, în 1974, îndrăgostit fiind de stilul de viață local, pe care apoi l-a revoluționat. Se spune că George Sebastian a pus Hammamet pe harta turismului modern, ceea ce mă bucură.

Și ajungem la gust. Hammamet îl are din plin, fie că vorbim despre zilele însorite, viața de noapte sau preparatele culinare.

Când mă gândesc la Hammamet, simt aroma coriandrului, aromă pe care o vrei găsi în majoritatea preparatelor nord africane. Fie că te bucuri de mixurile de cărnuri gătite în sos, însoțite de cuscus, ori de frigărui, fie că alegi să savurezi o shorba (ciorbă) tunisiană, aroma preponderentă a semințelor de coriandru, a mentei, a turmericului, te vor convinge din prima clipă.

Inspirat din experiențele suprinzătoare din Hammamet, am creat un mix de arome care reproduce gustul locului, într-un mod aparte, și care îți va schimba percepția despre preparatele culinare convenționale.

Hammamet înnobilează tocăturile de vită și oaie, tocănițele și sosurile de carne, mâncărurile pe bază de orez, cartofi sau cuscus, fripturile de vită, oaie sau pui.

Folosit cumpătat oferă o experiență gastronomică aparte.

Beyoğlu, cartier al Istanbulului, aflat pe malul drept al Cornului de Aur, te duce cu gândul la tocăturile otomane, la cărnurile fripte cu grijă de oameni care pun preț pe tradiție. Povestea continuă aici https://medium-rare.ro/beyoglu-istanbul-arome-si-povesti-pe-strazile-inguste/, cu detalii captivante și referințe utile.

Beyoğlu înnobilează tocăturile de vită/ oaie, cârnații de vită/ oaie, pastrama de vită/ oaie, kebab-ul, shaorma, chiftelele de vită/ oaie, puiul pe plită, pe jar, la suliță sau cuptor, curcan la cuptor, carnea de oaie, miel, capră, sau gătite la tigaie, cuptor, grătar, aer cald, organelor de miel (kokorec) și frigăruilor de vacă. 

Este disponibil în ambalaj de 50g și 100g.

Therma îți va inspira mare și munte, căldură și răcoare, nori și soare. Therma este un orășel cochet, turistic, atât cât își permite, situat pe insula Samothraki din Grecia. O insulă în care nu găsești nimic din ceea ce caută turistul convențional, însă vei găsi liniște, natură, mare și munte. Și da, mult gust bun și bun gust. Povestea continuă aici https://medium-rare.ro/therma-samothraki-unde-zeii-au-lasat-gust-si-libertate/, unde vei și înțelege de ce Samothraki trebuie să rămână așa cum este.

Therma te va surprinde în combinație cu pește marin, fructe de mare, sosuri albe, carne slabă de miel sau ied.

Este disponibil în ambalaj de 50g și 100g.

Hammamet, localitate turistică a Tunisiei, cu un aer special și o istorie aparte! Povestea continuă aici https://medium-rare.ro/hammamet-tunisia-unde-cultura-si-oamenii-dau-gust/ cu detalii captivante care să te convingă să o vizitezi!

Hammamet înnobilează tocăturile de vită/ oaie, tocănițele și sosurile de carne, mâncărurile pe bază de orez, cartofi sau couș-couș, fripturile de vită, oaie sau pui.

Este disponibil în ambalaj de 50g și 100g.

Închipuie-ți muntele lângă mare, că alergi fără zgomotul mașinilor, că te bucuri de liniștea oamenilor calmi, că te plimbi nestingherit cu caprele pe mijlocul șoselei. Apoi închipuie-ți gustul peștelui proaspăt, fript pe plită, aromatizat cu ierburi, fructele de mare în sosuri picante și vinul alb, rece, sec. Fugi până în vârful muntelui, la doi pași, unde sfârâie friptura de capră în sos de gutui sau vin, tigăile de fasole copată în unt, frigăruile pline de savoare sau vinetele coapte pe plită.

Este Samothraki, insula neinteresantă, non-turistică și fără nisip pe care o iubesc. Insula pentru oameni puțini și liberi, unde localitățile numără zeci de suflete, iar turiști poate câteva sute. Aici găsești Therma (sau Loutra), o mică localitate – așa cum sunt toate de pe insulă – cu cateva zeci de rezidenți, două-trei magazine, câteva cazări, o brutărie, o cafenea și vreo trei restaurante. Toate cu farmecul lor, îmbinând marea și muntele, aromele de apă cu cele de pământ. Tot aici găsești oameni frumoși și onești, sunete de chitară, cafea bună și liniște.

Inspirat de aromele locului, am creat Therma, un amestec de ierburi și condimente care leagă muntele de mare sau marea de munte. Therma vine să pună un strop de gust acolo unde zeii au lăsat gustul locului, unde Dumnezeu a pus pe masă savoare. Și cum marea și muntele își dau mâna prin drumul spre Therma, trebuia să găsim un amestec care să îi mulțumească deopotrivă.

Therma înnobilează peștele de apă sărată, fructele de mare, sosurile albe, carnea slabă de miel sau ied, aperitivele pe bază de iaurt.

Folosit cumpătat oferă o experiență gastronomică aparte.

Aici am avut prilejul să observ o față ascunsă a unui cartier care se agață de trecut pentru a duce în viitor ceea ce a făurit bun în timp: artă, poezie, gust. 

Sunt multe de văzut în Beyoğlu – de la turnul Galata și până în Taksim, de la aerul tineresc al Karaköy-ului și până după Istiklal, Muzeul Inocenței al lui Pamuk și micii artizani de pe străduțele lăturalnice, cu precădere Cukur Cuma Caddesi, unde parcă te întorci în timp. Însă dincolo de toate acestea, Beyoğlu îmi inspiră gust.

Gustul tocăturilor otomane, modelate cu mâna, condimentate fără egal, fripte pe grătare încinse, așezate în farfuriile imaculate, cu dragoste și respect pentru tradiție. Tocături fripte pe suliță sau țepușă, bucăți fragede de miel fripte sau coapte domol, bucăți suculete de pui marinate și fripte la foc aprig, legume coapte sau proaspete, toate mă duc cu gândul la Beyoğlu. Acum când le gătesc, imi amintesc de senzația pe care mi-a dat-o prima încercare, iar apoi disperarea în a găsi pe meleagurile mele ceva care să mă  apropie din nou de acel gust. Noi putem încerca să recreem gustul, însă ADN-ul aromei își găsește rostul în pământurile locului. Însă ceea ce putem face, cu adevărat, este să dăm savoare preparatelor noastre folosindu-ne de obiceiurile locului și armonizând, cu măsură, aromele ierburilor și condimentelor de pe malurile Cornului de Aur. 

Așa s-a născut Beyoğlu, un amestec de ierburi, condimente și dragoste pentru carne. Un condiment creat sub marca medium-rare | kitchen & more, care te poartă pe străzile înguste ale Istanbulului, oferindu-ți o experiență gastronomică unică. O experiență care, inevitabil, ar trebui să te convingă că o vizită în Beyoğlu este o alegere firească pentru iubitorii de gusturi. 

Mixul Beyoğlu, utilizat cu măsură, înnobilează carnea de oaie, miel, capră, gătite la tigaie, cuptor, grătar, aer cald, tocăturilor de orice fel, cu precădere kebab, cărnii de pui la suliță, organelor de miel (kokorec) și frigăruilor de vacă. 

Nu conține potențiatori de aromă, aditivi sau alte substanțe sintetice. Beyoğlu are la bază doar ierburi, condimente naturale și sare ioadă de mare. 

Folosește-l cumpătat și bucură-te de o aromă unică! 

Așadar, dacă ai un vin bun sec (ideal, o cană de busuioacă de Averești sau niște șarbă de Gârboiu), poți spăla bine mielul cu el, apoi îl lași să se odihnească preț de două sau trei ore la rece, sau dacă ești strateg și planificat îl pui cu o zi înainte, în două degete de vin, cu ierburile despre care îți voi vorbi, ca să se pătrundă bine. Echilibrul și rezonabilitatea sunt esențiale, orice e mult strică, așa că proporțiile trebuie să îmbrace forma bunului simț. Restul de vin îl poți bea până când s-o termina și el și mielul. Că masa fără vin e precum puțul fără apă.

Cât despre ierburi, avem cimbru proaspăt, dafin sau poate niște zatar, în cantități potrivite, cât să curgă printre degete. poți adăuga și salvie ori rozmarin, da’ ai grijă la cantități. Mirodeniile se “canibalizează” între ele și nu mai înțelegi nimic din gust. 

Apoi, usturoi, ceapă crăpată în două sau cateva fire de ceapă verde, poate niște merișoare sau gutui, să-și spună și ele cuvântul. Usturoiul îl strivesc din lama cuțitului, tot cu coajă, să nu se ardă dar să rămână ușor dulceag. Nu cred că este cazul să amintesc sarea și piperul, eventual roșu. Dacă n-ai copii mici, aruncă și un ardei iute.

Acestea fiind spuse, ajungem la răbdare, mare virtute, mai ales în vremurile noastre. O tavă, un vas de lut sau o oală de fontă va desăvârși totul, la 130 grade celsius, acoperit, preț de aproximativ 3 ore, apoi 20-30 minute la 180/200 grade. Ideal ar fi un cuptor cu lemne.

Rezultatul trebuie să pice de pe os. Minunăția asta merge cu hrean și cu vin, dacă mai rămâne. 

Apoi a apărut fenomenul fast-food, cu rostul lui, desigur, și care a mai rupt câteva scaune de la masă însă, cu toate acestea, observ că unele popoare – generic vorbind – se încăpățânează să se agațe de masă ca de iubire. 

În sufletul de român și în cel de turc găsim similitudini, cel puțin când vine vorba despre ritualul mesei, mâncare și respectul cuvenit celor din jur. Despre istorie, altă dată. Astfel, se face că atât noi cât și ei, unde avem un loc pe trotuar, scoatem o măsuță cu câteva scaune, cât să încapă câteva farfurii de porțelan și tacâmuri din inox. Și-un canceu de apă sau de vin. 

Colindând Istanbulul am învățat multe, însă rămânând în zona culinară, am ajuns la concluzia că bucătăria turcească, pentru mine, este cea mai bună bucătărie nerafinată. Și așa a rămas până acum. Un echilibru oarecum natural între elementele din farfurie care te duce exact unde trebuie, fără excese. 

Așa se face că mă întorc cu gândul la Istanbul, ori de câte ori am ocazia, gătind bucăți de carne, în stil turcesc, uitându-mă la influențele pur persane, îmbinându-le cu legume coapte aprig pe jar, verdețuri cât cuprinde și sosuri naturale. Și, bineînțeles, coc lipii în tigaie sau cuptor, ca lucrurile să capete povestea cu finalul fericit. 

Opțiunile sunt multe însă vom povesti despre cele cu trecere mare: kebab din carne tocată de oaie sau miel, fripte pe suliță deasupra jarului, roșii, ceapă, ardei kapia și iuți, mult pătrunjel tocat gros, o lingură de iaurt cu usturoi și ulei de măsline, puțin sumac, sare și piper. Iar dacă lipia a stat la rumenit cu puțin susan deasupra, lucrurile devin serioase. 

Cu cât vorbim (sau scriem) mai mult, cu atât mâncăm mai puțin, prin urmare, uite metoda mea:

Carne de oaie / miel / capră / ied cu sau fără puțină carne de vacă. Ideal este să obținem o proporție de 65-70% carne cu 30-35% grăsime. Dar o simți din degete, nu e matematică. 

O tocăm din satâr și o potrivim cu sumac, chimen, puțin usturoi strivit și tocat (sau doar zeamă de mujdei), pul biber, sare, piper, după care o lăsăm să se odihnească la rece preț de o oră, acoperită. Alți autori adaugă ceapă tocată, ardei tocat sau alte minunății, însă mie îmi place să o păstrez simplă. Când minunea s-a înfăptuit, o punem pe țepușă, cu mâna udă (vezi tutoriale pe net).

Legumele se spală, se usucă, apoi se trag în țeapă. Cărbunii trebuie să fie la jumătatea parcursului lor, nici roșii nici lipsiți de vlagă. Așa cum îi potrivim pentru mici sau alte tocături. Pentru a evita riscul de a se desprinde carnea, țepușa trebuie răsucită de câteva ori la fiecare 15-20 secunde, până se sigilează, apoi 3-4 minute pe fiecare parte, în funcție de grosime. Dar îți dai seama din ochi. Legumele în schimb, pot zăbovi până au coaja arsă. 

De aici lucrurile se simplifică: legumele se curăță, se asezonează, se toacă din cuțit. kebabul se tapează cu lipie ca să înmoaie puțin cu grăsimea cea de toate zilele, și se îmbină toate, cu succes, într-un mix echilibrat, cu mult pătrunjel verde tocat, puțin iaurt (cu sau fără usturoi) și un strop de untdelemn. 

Dacă vrei să scapi de procedura ușor birocratică de copt lipii și așezat carne tocată pe suliță, ai alternativa omului grăbit: lipii la pungă și o fleică de miel așezată pe grătar și tăiată ulterior. Sub rezerva faptului că șaorma nu-i kebab cum nici iarna nu-i ca vara.

Weekendul a început cu o bucată zdravănă de coaste de porc, undeva în centrul țării, într-un vârf de deal și cu un canceu de vin. Am ars un braț de lemne cât să potrivesc temperatura iar apoi am pregătit carnea. Ce-a ieșit poate fi limitat doar de vocabular.

Am aplicat pe carne un amestec de sare, piper alb, cimbru și boia afumată dulce, am invelit-o în folie alimentară și am lăsat-o să se odihnească preț de două ore și ceva. Apoi am tăiat coastele între oase, să se despice carnea de pe ele când o fi gata, după care le-am stropit cu vin alb și oțet balsamic. Le-am așezat, una câte una, într-o tavă din tablă care are cel puțin dublul vârstei mele, pe untură, usturoi strivit din lamă și ceapă verde proaspăt smulsă. Și-am așezat tava pe jar, în interiorul grătarului cu veleități de cuptor, după care am pus capacul, propunându-mi să uit de ea o oră.

Ce-i drept, mi-am propus să o țin preț de două ore însă aveam de gând să torn niște miere și să pun două lemne pe jarul care mocnea, ca să scoată suficient fum pentru a o afuma. Și mi-a ieșit.

După două ore au venit laudele și au rămas doar oase și pahare goale.

Sante.