0 comments952 Views

Pentru o friptură decentă de miel sau cârlan ai nevoie de câteva ingrediente indispensabile: miel bun (pulpă întreagă și bucăți de carne cu os cât cuprinzi între două palme), vin bun, ierburi bune și răbdare. Prima și ultima sunt esențiale și, de regulă, se greșește în privința ultimei condiții. Că suntem un neam de grăbiți, la polul opus de greci. Foarte probabil ca răbdarea să fie principala calitate a grecilor când vine vorba despre gătit, și poate că acesta este secretul lor în prepararea mielului sau a iedului. 

Așadar, dacă ai un vin bun sec (ideal, o cană de busuioacă de Averești sau niște șarbă de Gârboiu), poți spăla bine mielul cu el, apoi îl lași să se odihnească preț de două sau trei ore la rece, sau dacă ești strateg și planificat îl pui cu o zi înainte, în două degete de vin, cu ierburile despre care îți voi vorbi, ca să se pătrundă bine. Echilibrul și rezonabilitatea sunt esențiale, orice e mult strică, așa că proporțiile trebuie să îmbrace forma bunului simț. Restul de vin îl poți bea până când s-o termina și el și mielul. Că masa fără vin e precum puțul fără apă.

Cât despre ierburi, avem cimbru proaspăt, dafin sau poate niște zatar, în cantități potrivite, cât să curgă printre degete. poți adăuga și salvie ori rozmarin, da’ ai grijă la cantități. Mirodeniile se “canibalizează” între ele și nu mai înțelegi nimic din gust. 

Apoi, usturoi, ceapă crăpată în două sau cateva fire de ceapă verde, poate niște merișoare sau gutui, să-și spună și ele cuvântul. Usturoiul îl strivesc din lama cuțitului, tot cu coajă, să nu se ardă dar să rămână ușor dulceag. Nu cred că este cazul să amintesc sarea și piperul, eventual roșu. Dacă n-ai copii mici, aruncă și un ardei iute.

Acestea fiind spuse, ajungem la răbdare, mare virtute, mai ales în vremurile noastre. O tavă, un vas de lut sau o oală de fontă va desăvârși totul, la 130 grade celsius, acoperit, preț de aproximativ 3 ore, apoi 20-30 minute la 180/200 grade. Ideal ar fi un cuptor cu lemne.

Rezultatul trebuie să pice de pe os. Minunăția asta merge cu hrean și cu vin, dacă mai rămâne. 

Post comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

SUS